Facultatea de Management din SNSPA anunță lansarea seriei de Online FM Talks: întâlniri cu antreprenori și manageri din România pe subiecte importante și actuale din economie și business, care vor avea loc de la distanță, prin Google Meet.

Miercuri, 20 mai 2020, ora 19.00: Lucian Bădilă, co-fondator 5 to go

Lucian este antreprenor cu o experiență de peste 8 ani în domeniul HoReCa, reușind să transpună cu succes concepte similare de business în diverse regiuni geografice ale țării. Cel mai amplu și mai important proiect din cariera de antreprenor a acestuia este lanțul de cafenele 5 to go, conceput din dorința de a oferi o cafea bună la un preț corect, dar și de a contura pentru clienți o experiență unică. În prezent, Lucian se ocupă de dezvoltarea francizei 5 to go și a proiectelor de marketing ale brandului 5 to go.

5 to go este, în momentul de față, cel mai mare lanț de cafenele din România, având peste 150 de locații atât în București, cât și în țară. Perseverența lui Lucian și a lui Radu Savopol, fondator 5 to go, au făcut ca anul acesta brandul să fie nominalizat în TOP 3 pentru cel mai bun lanț de cafenele din Europa Centrală și de Est în cadrul celui mai mare simpozion de HoReCa din Europa.

Pe lângă 5 to go, Lucian deține singurul rooftop de pe Casa Poporului, Dialogue MNAC, și este franchise owner al Cereal Crunch.

Cu Lucian ne întâlnim pe 20 mai de la ora 19.00 și ne va împărtăși:

  • Povestea 5 to go;
  • Cum s-au adaptat crizei Covid la 5 to go;
  • Planuri de viitor.

Pentru a primi linkul de acces la conferință, vă rugăm să vă înregistrați aici: https://forms.gle/3NWfVPS1FQCZDGfP6

Moderator: c.d.a. dr. Adina Săniuță.


Miercuri, 13 mai 2020, ora 19.00: Business MythBusters la Online FM Talks cu Marta Ușurelu (Biz), Ioana Petrescu (Harvard Kennedy School și FM-SNSPA) și Florina Pînzaru (FM-SNSPA)

Ne întoarcem la normal după pandemia de COVID-19: mit sau realitate?
 
Un antreprenor (Marta Ușurelu, redactor-șef și proprietar al revistei Biz), un economist (Ioana Petrescu, fost ministru de finanțe, cercetător la Harvard Kennedy School și Facultatea de Management din SNSPA) și un profesor (Florina Pînzaru, decan al Facultății de Management din SNSPA), vor dezbate luni, 11 mai 2020, live prin Google Meet despre ce va însemna noul normal în business după pandemia actuală.

Pentru înscrieri și primirea codului de acces, click pe https://forms.gle/QMmEhhmUGXhBYWTh6. 


 

Joi, 7 mai 2020, ora 19.00: Online FM Talks cu Cristian China-Birta (Chinezu)

Unii dintre voi îl știți ca fiind Chinezu, brand cu care a defilat la începuturile sale în social media. Multă lume încă îi spune Chinezu, dar nu are nicio problemă cu asta. Dacă ar fi să se descrie pe scurt, ar folosi trei cuvinte: “Antreprenor, consultant, blogger. Pentru că am ales cu niște ani în urmă să merg pe această combinație, una din cele mai bune decizii din viața mea. Pentru că fiecare ipostază îmi aduce noi și noi provocări și beneficii de fiecare dată.”

Îl găsiți pe https://cristianchinabirta.ro, pe Facebook, Insta și LinkedIn. Dacă este și pe Tik Tok, îl întrebați voi, joi, 07.05.2020, de la ora 19.00. Temele pe care le va aborda cu studenții FM-SNSPA:

  1. Povestea businessului Kooperativa 2.0;
  2. Adaptarea strategiei companiei și a clienților la criza Covid;
  3. Sună viitorul bine?
  4. Și, bineînțeles, va răspunde întrebărilor voastre.

Pentru a primi linkul de acces la Online FM Talks, vă rugăm să vă înregistrați aici: https://forms.gle/DJELTidud1rt17o46.

Moderator: c.d.a. dr. Adina Săniuță


Joi, 30 martie 2020, ora 19.00: Online FM Talks cu Felix Pătrășcanu, co-fondator FAN Courier

Felix Pătrășcanu a absolvit Facultatea de Drept în 1994. În același an începe colaborarea cu o firmă de curierat, urmând ca după 3 ani să pună bazele actualei companii FAN Courier, alături de frații Adrian și Neculai Mihai. FAN Courier este liderul  pieței  de curierat rapid din România. Felix este membru fondator al Asociației Operatorilor de Curierat din România (AOCR), membru în board-ul de conducere al Romanian Business Leaders și lider al proiectului RePatriot.

Pasiunea pentru off road i-a adus titulatura de vicepreședinte al Asociației Off-Road Adventure Romania, Felix participând în fiecare an la Campionatul Național de Off Road. În afară de pasiunea pentru sport, oenologia este o altă preocupare pentru timpul liber. De-a lungul timpului a colecționat vinuri și a produs pentru prieteni vin din strugurii culeși personal din podgoria de la Fiționești/Panciu, locul său natal.

Joi, 30 aprilie, începând cu ora 19.00, Felix ne spune povestea FAN Courier, cum s-a adaptat crizei și ce oportunități vede pentru viitor.

Pentru a primi linkul de acces la conferință vă rugăm să vă înregistrați aici: https://forms.gle/Vce1pFkd5TFj3Cam7.

Moderator: c.d.a. dr. Adina Săniuță.


Miercuri, 8 aprilie 2020, ora 19.00: Online FM Talks cu Călin Ile, manager general al lanțului hotelier IBIS și președinte al Federației Hoteliere din România

Călin Ile este manager general al lanțului hotelier IBIS și de 5 ani este Președinte al Federației Hoteliere din România ( www.fihr.ro ). FIHR reprezintă hotelierii în relația cu autoritațile publice centrale fiind membru în Consiliul Consultativ de Turism și partener de dialog pentru ministerul de resort. Cariera lui Călin este una dedicată în întregime meseriei de hotelier. A studiat turismul, s-a implicat în domeniu încă de pe vremea studenţiei și toată viaţa a lucrat în hoteluri. A ajuns manager în turism destul de devreme, profitând de un moment al schimbărilor de generaţie și de mentalităţi – imediat după revoluţie, după demararea privatizărilor din turism. Pe urmă, pas cu pas, a evoluat în carieră astfel încât acum, după mai mult de 20 de ani de management al diverselor hoteluri, poate să spună că este un hotelier experimentat

Miercuri, 8 aprilie 2020, Călin ne va vorbi despre cum impactul crizei Covid asupra turismului și ajustarea strategiilor pe timp de criză.

Pentru a participa online la eveniment, vă invităm să vă înscrieți aici și veți primi prin e-mail link-ul de acces Google Meet.

Moderator: c.d.a. dr. Adina Săniuță.


Vineri, 3 aprilie 2020, ora 19.00: Online FM Talks cu Andreea Roșca,  jurnalist, scriitor și antreprenor.

Andreea Roșca este fondator al ”The Vast&The Curious”, un proiect de interviuri care explorează strategia, principiile, deciziile și cultura internă din companiile construite de antreprenori români și co-autor al cărții „Cei care schimbă jocul”, prima și singura carte despre gândirea și deciziile antreprenorilor români care au construit companii remarcabile. Este, de asemenea, co-fondator al Fundației Romanian Business Leaders. 

La prima întâlnire Online FM Talks de la distanță, Andreea Roșca va discuta în mod aplicat cu studenții Facultății de Management despre instrumente de gândire pe care le folosim pe timp de criză pentru a lua decizii de business, cu exemple din lumea antrepreniorială: valorile ca bază pentru decizii; încercare și eroare ca metodă de a găsi un drum bun; de ce să știi mereu cel mai prost scenariu.

Pentru a participa online la eveniment, vă invităm să vă înscrieți aici și veți primi prin e-mail link-ul de acces Google Meet.

Moderator: c.d.a. dr. Adina Săniuță. 


Miercuri, 1 aprilie 2020, ora 19.00: Online FM Talks cu Adrian Paul Cocan, General Manager Lăptăria cu caimac.

Adrian Paul Cocan este născut în București, iar după 21 de ani petrecuți în oraș a “evadat” spre Ilfov, iar acum locuiește la țară, la 7 km de fabrica unde sunt produse delicioasele lactate comercializate sub brandul Lăptăria cu Caimac. Absolvent SNSPA, FCRP, a lucrat în agenții multinaționale de marcom și advertising. După o încercare de a face carieră în antreprenoriat în 2008, a revenit în câmpul muncii în 2011, iar în 2014 a revenit la antreprenoriat când a pus bazele proiectului Lăptăria cu caimac. În trei ani, business-ul a crescut de la o cifră de afaceri de 550.000.000 Euro în 2018 la 13.500.000 Euro în 2020 (estimat).

La întâlnirea Online FM Talks de la distanță, Adrian Paul Cocan va discuta în mod aplicat cu studenții Facultății de Management despre ajustarea strategiilor de business în timp de criză: asigurarea siguranței angajaților și a clienților; dezvoltarea de scenarii și strategiilor aferente pe timp de criză; schimbarea modelului de business.

Pentru a participa online la eveniment, vă invităm să vă înscrieți aici și veți primi prin e-mail link-ul de acces Google Meet.

Moderator: c.d.a. dr. Adina Săniuță.