Facultatea de Management din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative a fost înfiinţată în anul 2009, prin HG 749, publicată în Monitorul Oficial al României nr.465, din 6 iulie 2009. Facultatea de Management este o facultate de stat acreditată începând prin decizia ministrului educației din 9 iulie 2014.
Facultatea de Management oferă un program de studii universitare de licenţă (3 ani), învăţământ de zi, cu frecvenţă, locuri finanţate buget de stat şi locuri cu taxă și 3 programe de studii universitare de masterat (2 ani), învăţământ de zi, cu frecvenţă, locuri finanţate buget de stat şi locuri cu taxă.
MISIUNEA FACULTĂȚII DE MANAGEMENT: DEZVOLTĂM COMPETENȚE ȘI ABILITĂȚI, FORMĂM PROFESIONIȘTI. Ne asumăm rolul de a pregăti în conformitate cu cerințele de pe piața forței de muncă și a mediului de business românesc, tinerii care îşi doresc o carieră în structurile de conducere ale organizaţiilor sau doresc să devină antreprenori de succes.