Lansată în anul 2013 și organizată anual, Conferința Internațională STRATEGICA este una dintre cele mai importante manifestări științifice din Europa de Sud-Est. Conferința reunește experți, profesori, cercetători și studenți pasionați de economie, management, finanțe și marketing. Peste 500 de participanți din 31 de țări, de pe patru continente, au luat parte la lucrările conferinței de la înființarea sa, alături de keynote speakers de primă mărime.

În premieră, pentru ediția din 2018, ce va avea loc la București în perioada 11-12 octombrie, Facultatea de Management din cadrul SNSPA și Banca Națională a României – organizatorii tradiționali ai acestei conferințe – sunt parteneri cu Societatea Academică de Management din România – SAMRO, organizație științifică de elită înființată de conducătorii de doctorat în domeniul managementului din România.

Organizatorii sunt onorați să anunțe că la ediția din acest an printre keynote speakers se află doamna Rachel Lomax, economist britanic și fost Vice-președinte al Bank of England – banca centrală a Marii Britanii, domnul profesor doctor Ovidiu Nicolescu, Președinte al SAMRO, figură emblematică a teoriei și practicii managementului în România și Președinte de Onoare al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, profesor doctor Aino Kianto, expertă în managementul cunoștințelor și profesoară la Business School of the Lappeenranta University of Technology în Finlanda, profesor doctor Juan Gabriel Cegarra Navarro, expert în management strategic și managementul cunoștințelor, profesor la Universidad Politécnica de Cartagena, în Spania și manager al mai multor companii din grupul Corte Ingles, și doctor Ian Hipkin, profesor de management strategic la University of Exeter Business School, în Marea Britanie, și la Ecole Supérieure de Commerce, Pau în Franța și consultant cu o vastă experiență în lucrul cu mari companii din Marea Britanie, Canada, Statele Unite ale Americii, Europa, Estul Îndepărtat, Rusia și Africa.


Participanții vor putea participa la următoarele paneluri:

  • Economics, coordonat de domnul profesor doctor Cristian Păun, unul dintre cei mai reputați economiști români contemporani și prodecan al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
  • Finance and Banking, coordonat de domnul conferențiar doctor Lucian Anghel, Director Executiv al BCR – Banca de Locuințe și Președinte al Bursei de Valori București,
  • Management and Leadership, coordonat de doamna Mariana Nicolae, profesor doctor la Academia de Studii Economice din București, autoare a numeroase studii și volume pe tema leadership-ului,
  • Knowledge Economy, coordonat de domnul Constantin Brătianu, profesor emerit de Management strategic și Managementul cunoștințelor la Departamentul UNESCO de Administrare a Afacerilor și Director al Centrului de Cercetare a Capitalului Intelectual la Academia de Studii Economice din București și de doamna Alexandra Zbuchea, prodecan al Facultății de Management din cadrul SNSPA și Director Executiv al Centrului de Cercetare în Management și Leadership, coordonator al Laboratorului de Management al Organizațiilor non-profit din cadrul aceluiași centru de cercetare.
  • Marketing and Consumer Behavior, coordonat de profesor doctor Ralf Wagner, expert în administrarea afacerilor și marketing, Universitatea din Kassel, Germania, și profesor doctor Luminița Nicolescu, coordonator de lucrări de doctorat și expert în marketing internațional, place branding și management educațional, Academia de Studii Economice, București.
  • Digital Systems, E-Marketing and Organizational Dynamics, coordonat de domnul profesor Gandolfo Dominici, director al Departamentului SEAS, Școala Politehnică de la Universitatea din Palermo, Italia, Vice-președinte și director științific al asociației Business Systems Laboratory (BS-Lab), editor șef al revistelor Kybernetes, International Journal of Markets and Business Systems și International Journal of Electronic Marketing and Retailing. Alături de profesorul Dominici, track-ul este coordonat de doamna conferențiar doctor Elena-Mădălina Vătămănescu de la Facultatea de Management – SNSPA; Director al Centrului de Cercetare în Management din cadrul SNSPA, managing editor al Journal of Management Dynamics in the Knowledge Economy, Associate Editor la International Journal of Interdisciplinary Social Sciences,  reviewer al International Business Review și membră a International Association for Knowledge Management.
  • Business Ethics and CSR, coordonat de profesor doctor Patrizia Gazzola, Insubria University, Italia, membră a Board-ului științific al CREARES, membră a mai multor comitete de redacție și board-uri ale unor jurnale științifice și conferințe europene. Co-track chair este doamna Andreia Andrei, expert în marketing și management al proiectelor în domeniul IT, cercetător în marketing la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și membră a International Association for Knowledge Management și Association for Information Systems.
  • Challenges in Project Management, track coordonat de domnul profesor Lajos Szabo de la Universitatea Corvinus din Budapest, Ungaria, fondator și membru al Hungarian Project Management Association, co-coordonator al “Strategic Management research group” la Universitatea din Pannonia pentru 23 de ani și coordonator al proiectului de cercetare “Project Management Practices in Hungary”, realizat în cooperare cu Hungarian Project Management Association.
  • Towards Sustainable Public Organizations, coordonat de domnul profesor Mauro Romanelli de la Universitatea Parthenope din Napoli, Italia.
  • Culturally Sustaining Leadership for Innovative Business (Education), coordonat de profesor doctor Alina Mihaela Dima de la Academia de Studii Economice din București, director UNESCO al Departamentului pentru Administrarea Afacerilor (din 2011), fondatoare și membră a asociației  ‘Society for Business Excellence’, editor-șef al revistei Management & Marketing, Challenges for the Knowledge Society  și președinte al International Conference on Business Excellence. Co-chair este domnul conferențiar doctor Tănase Stamule, prodecan al Facultății de Administrare a Afacerilor, în limbi străine, la Academia de Studii Economice din București (din 2013), PR Manager al International Conference on Business Excellence și dezvoltator de program la Fundația Konrad Adenauer.

Membrii comunității academice SNSPA sunt invitați să transmită abstracte pe adresa conferinței până la data de 20 Aprilie inclusiv.


Detalii despre call for papers puteți găsi aici: http://strategica-conference.ro/call-for-papers/